Sibiu Sands

Imagini

Informații

Data: 30 August - 1 Septembrie 2013
Preț: Intrare liberă
Locul:Sibiu, Piaţa Mică

Descriere

Sibiul găzduiește la sfârșitul acestei luni un turneu de beach volley. Evenimentul este o premiera pentru orașul Sibiu unde nu s-a mai organizat un astfel de turneu până în prezent. Mai mult, locația aleasă de organizatori, Asociația Eco Sport Team este una inedită.

Terenul pe care se va desfășura "Sibiu Sands" va fi amenajat în centrul orașului, în Piața Mică pentru a atrage un număr cât mai mare de spectactori și a spori gradul de notorietate al acestui sport.

Intenția organizatorilor este de a revitaliza voleiul sibian și de a deschide apetitul tinerilor pentru practicarea voleiului, prezentându-l într-o formă cât mai atractivă.

"Sibiul are șansă să intre în clubul select al orașelor care găzduiesc astfel de competiții. În peste jumătate din orașele incluse în circuitul mondial de beach volley, terenurile sunt amenajate de la zero, într-o zonă centrală, pentru a atrage cât mai mulți spectatori. Astfel de acțiuni aduc public în jurul sportului, fac voleiul cunoscut tinerilor și îi atrag spre practicarea lui, poate chiar spre o carieră ca jucători de performanță. Sibiul are nevoie de o nouă generație de voleibaliști." a declarat Andrei Dinu, reprezentatul Asociației Eco Sport Team.

"Sibiu Sands" va fi o competiție deschisă atât sportivilor profesioniști cât și celor amatori, la turneu putând participa atât echipe de fete cât și de băieți. Competiția se va desfășura pe două categorii, una la care se pot înscrie doar echipe profesioniste, OPEN MASCULIN și o categorie MIXTĂ, la care pot participa atât echipe de profesioniști cât și de amatori, atât fete cât și băieți.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?