Turul Ciclist al Sibiului, ediţia a V-a

Imagini

Informații

Data: 1 - 5 Iulie 2015

Descriere

Turul Ciclist al Sibiului (1 – 5 iulie) revine în al cincilea an de existență la formatul de 5 zile și aduce și în 2015 o serie de premiere: pentru prima dată o etapă a competiței depășește granița celor 200 de kilometri, iar numărul de puncte UCI alocate Turului s-a mărit la 732, în vreme ce premiile în bani au crescut la 33.800 euro.

Turul sibian, care a obișnuit fanii sportului pe două roți cu o participare internațională de excepție, este, conform calendarului publicat în fiecare an de Uniunea Ciclistă Internațională, în top 6 al competițiilor cicliste din Euopa Centrală și de Est. Turul va avea etape cu profil foarte divers, atât pentru sprinteri (etapele I și IV), cât și pentru cățărători (etapele II, III) și, ceea ce este mai important, toate etapele au startul în Piața Mare, ceea ce face cursa foarte accesibilă publicului.

Un traseu de 677,7 kilometri.

Prologul (1 iulie) va respecta tradiția și îi va purta pe concurenți pe straduțele înguste, prin piețele publice din centrul istoric al Sibiului, pe pavaje de piatră cubică și piatră de râu, testându-le nu numai viteza, ci și îndemânarea.

Etapa I (2 iulie) va însuma nu mai puțin 215,9 km pe traseul Sibiu – Nocrich – Bârghiș – Pelișor – Mediaș – Copșa Mică – Slimnic – Mândra – Ludoș – Miercurea Sibiului – Poiana Sibiului – Săliște – Poplaca – Sibiu. Etapa, deși în turul sibian este considerată una de plat, are 5 cățărări, dintre care cea de la Dobârca – Poiana este de categorie A.

Etapa II (3 iulie), va fi una “scurtă” de “doar” 154,4 km, însă foarte solicitantă pentru cicliști, din cauza profilului montan, cu intrarea pe Transalpina și o ascensiune extrem de dificilă de categorie A la Dobra-Jina (altitudine 980 m) și cățărarea finală de categorie A în Munții Cibinului, la Păltiniș (1438 m altitudine). Traseul este Sibiu – Săliște – Miercurea Sibiului – Sebeș – Căpâlna – Șugag – Dobra – Jina – Poiana - Dobârca – Miercurea – Săliște – Sibiel – Gura Râului – urcare pe Valea Mărăjdiei – Păltiniș.

Etapa III (4 iulie) este supranumită de organizatori „etapa-regină” sau „highway to hell” - așa cum a numit-o câștigătorul acestei etape în 2011, Ricardo Zoidl. Etapa de Bâlea este cea care poate asigura câștigarea Turului, după cum o arată statisticile, care au consemnat faptul că învingătorii în toate edițiile au fost câștigătorii uneia dintre etapele cu finish montan. Etapa are 160 km și va purta plutonul, după 135 de kilometri pe plat, spre extenuantul finish în ascensiune aflat la capătul cățărării pe Transfăgărășan până la Bâlea Lac (2040 m altitudine). Traseul: Sibiu – Nocrich – Bârgiș – Agnita – Voila – Voivodeni – Lisa - Sâmbăta de Sus – Victoria – Ucea de Sus – Cârțișoara – Bâlea Lac.

Etapa IV (5 iulie) aduce o altă noutate în Tur. Prima parte a cursei este formată dintr-un circuit pe care plutonul îl va face de trei ori în apropierea Sibiului (Sibiu – Rășinari – Dealul Călugărul – Gura Râului – Poplaca - Sibiu), astfel încât spectatorii să poate vedea competitția și să-și poată încuraja favoriții. La a treia trecere, caravana ciclistă va ieși din Gura Râului și se va îndrepta către Cristian – Zona Industrială Vest – Ocna Sibiului – Mândra – Slimnic - Șura Mare – Sibiu, cu finishul în Piața Mare.

Cum terenul este relativ plat, la capătul traseului de 144,9 km, spectatorii vor putea asista la finish în sprint de grup, care de obicei se decide în porțiunea de sub Podul Minciunilor și tunelul de sub Turnul Sfatului.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?