Aspecte ale civilizaţiilor bronzului şi fierului în spaţiul intracarpatic

Descriere

În epoca bronzului, pentru spaţiul intracarpatic sunt reprezentative culturile Wietenberg şi Noua, prima încadrată cronologic în perioada mijlocie a epocii menţionate, cealaltă fiind proprie Bronzului târziu; prin urmare, în expoziţia noastră ele sunt prezente atât prin materiale arheologice, aflate unele de zeci de ani în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal, fie prin altele de dată recentă, acestea din urmă fiind descoperite în timpul săpăturilor cu caracter preventiv efectuate din anul 2011 până în anul 2015 inclusiv, în aşezări şi/sau necropole precum cele de la Cristian (II şi III) sau Brateiu. Sunt expuse, aşadar, vase cu forme şi ornamente specifice acestor culturi, diferite obiecte din bronz (unelte, arme, podoabe, accesorii vestimentare) şi - în cazul culturii Noua - elementele de inventar ale unor descoperiri cu caracter funerar.

O atenţie deosebită am acordat-o metalurgiei bronzului; acum, cuprul transilvănean începe să fie exploatat din ce în ce mai mult, în special spre sfârşitul epocii bronzului şi în prima perioadă a vârstei fierului (Hallstatt), zona intracarpatică constituindu-se într-un adevărat centru european de produse metalice, unele dintre acestea ajungând, pe calea schimburilor intertribale, până în centrul Europei sau în zona Mării Baltice. Avântul metalurgiei - fără îndoială legat de perfecţionarea tehnicii de minerit, care a permis extracţia unei cantităţi mai mari de cupru - este demonstrată de numărul impresionant de piese din bronz, descoperite fie izolat, fie în depozite sau depozite-„turnătorii” (cum sunt cele de la Cincu, Dipşa, Guşteriţa, etc.), a căror caracteristică principală o constituie inventarul extrem de bogat şi variat şi care, pe lângă obiecte întregi, conţin şi multe piese fragmentare, „turte” şi/sau tipare pentru turnarea în formă a diferitelor artefacte care urmau să fie retopite.
Culturile Gáva şi Basarabi, care au evoluat de-a lungul primei vârste a fierului (Hallstatt), sunt şi ele prezente prin câteva obiecte; astfel, se face trecerea spre următoarea perioadă istorică, La Tène (cunoscută şi drept cea de-a doua vârstă a fierului), pe care ne-am propus să o prezentăm în detaliu.

Celţii, populaţie alogenă atestată în Transilvania între secolele IV-II î. Chr., au sosit aici dinspre centrul Europei, în mai multe etape; în expoziţia noastră sunt prezenţi prin mormintele descoperite la Dipşa şi Toarcla, cu un bogat inventar, dar şi printr-o serie de forme ceramice specifice, cum sunt vasele de la Vurpăr, Ruşi (jud. Sibiu) şi Ormeniş (jud. Alba), sau prin piesele metalice de la Ocna Sibiului (jud. Sibiu).

Cunoscuţi în izvoarele antice scrise sub termenul de daci, locuitorii spaţiului intracarpatic au constituit, pe toată durata existenţei lor (din sec. VII/VI î. Chr., când s-au individualizat din marea masă a neamului indoeuropean al tracilor, până la cucerirea romană din anul 106 d. Chr.), o entitate etnică şi lingvistică, cu o cultură materială şi spirituală proprie, care, în demersul nostru expoziţional, este surprinsă prin materialele arheologice descoperite în aşezările de la Miercurea Sibiului şi Tilişca, ambele din jud. Sibiu.