Expoziţia de grafică: Amprente şi decupaje

Imagini

Informații

Data: 9 Octombrie - 4 Noiembrie 2013

Descriere

Reprezentant al şcolii clujene de grafică – a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ioan Andreescu” în anul 1981 – Bartha Árpád s-a dovedit un artist prolific, mereu tentat de plăcerea experimentului, de aflarea unor soluţii stilistice şi iconografice personale, potenţate de buna stăpânire a tehnicilor grafice. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Braşov, artistul s-a impus printr-o prezenţă constantă în cadrul expoziţiilor de grup şi personale, în ţară şi străinătate, a participat la numeroase tabere naţionale şi internaţionale şi a dovedit o subtilă, bine controlată şi complexă flexibilitate în exprimarea artistică prin desen, gravură, fotografie sau tehnici mixte.

Lucrările sale denotă o preferinţă mărturisită pentru compoziţiile realizate sub zodia unei ascuţite cerebralităţi. În demersul său, artistul pleacă de la locul comun, de la datele realităţii, cărora, printr-un proces de delicată interiorizare, apoi, de simplificări formale, le induce propria emoţie, păstrând detalii pe care le tratează cu atenţia şi migala specifice graficianului. Acolo unde realitatea ne confruntă de obicei cu impasul dezordinii, Bartha propune, dintr-o inevitabilă necesitate interioară, o ordine vizuală atent stabilită prin intermediul soluţiilor grafice. Echilibrul compoziţional este riguros până înspre rigid, linia constrângând cu „brutalitate” forma. Profunzimea ideii şi intensitatea mesajului sunt însoţite de pedanteria laborioasă a elaborărilor. Mărcile fundamentale ale creaţiei lui Arpad Bartha sunt astfel raţionalul (ca abordare) şi pasiunea pentru experiment (ca tehnică).
Tematica lui Bartha Árpád mărturiseşte o atracţie irepresibilă către universul lucrurilor simple, aparent banale, care construiesc de fapt ambientul cotidian al existenţei. În cadrul creaţiei domină peisaje şi naturile statice, dar în aceste interpretări inedite artistul schimbă sensurile consacrate ale acestor genuri sau teme.

Perspectiva asupra lumii propusă de artist, fie că se conturează spontan, direct, fie sofisticat, se situează sub semnul unei nostalgii reţinute, generatoare de tensiuni, rezultată mai cu seamă din absenţa omului, în majoritatea lucrărilor. Acesta este doar evocat, prin tematica inspirată din lumea ce-l înconjoară şi îl defineşte, cu note subiective şi trimiteri istorice care particularizează spaţiul transilvănean. Prezenţa umană este sugerată prin absenţa din spaţiul imediat: balansoarul părăsit recent, încă în legănare, scara pe care vibrează încă ecoul paşilor, umbra siluetelor ce se îndepărtează pe peretele casei…. Însă artistul este mereu prezent în dimensiunea ce se defineşte prin lucrările sale, într-o angajare afectivă în universul dinamic şi deseori dramatic al subiectelor.

Cele peste 60 de lucrări prezentate la această expoziţie dovedesc ca Bartha Árpád ştie să exploateze caracteristicile limbajului grafic care merg mai mult pe sugestie şi mai puţin pe naraţia retorică, pe conotaţie, mai mult decât pe denotaţie, în pofida „realismului” detaliilor.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?