Expoziţia de pictură Constantin Blendea (1929 – 2012)

Imagini

Informații

Data: 12 Iunie - 12 Iulie 2013

Descriere

Prin expoziţia retrospectivă Constantin Blendea, Muzeul Naţional Brukenthal are parte de un regal de artă contemporană. În egală măsură, creaţia unuia dintre maeştri picturii româneşti a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea este onorată prin găzduirea într-un spaţiu al valorilor consacrate: în cel mai vechi şi original muzeu din România.
Bogăţia creaţiei, numeroasele expoziţii personale, aprecierile confraţilor de meserie şi ale criticii de specialitate, premiile şi distincţiile obţinute sunt confirmări ale locului pe care pictorul Constantin Blendea şi l-a asigurat în istoria artei contemporane româneşti.
Maestrul Constantin Blendea, a avut o activitate bogată nu doar ca pictor, ci şi ca restaurator şi profesor: a fost expert restaurator la Muzeul Naţional de Artă al României şi profesor universitar la secţiile Artă Monumentală şi Pictură ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti.

Activitatea sa expoziţională a acoperit galerii şi muzee din ţară şi din mari centre artistice ale lumii, iar valoarea i-a fost recunoscută prin premii şi distincţii, printre care Premiul "Ioan Andreescu”, acordat de Academia Română în anul 1985, Premiul I pentru Pictură la Salonul Internaţional de Artă Quissac, din Franţa (2001), Ordinul serviciul credincios în grad de cavaler pentru activitatea profesională în domeniul monumentelor istorice, în anul 2002, Premiul "Radio România Cultural” pentru Arte Plastice pe anul 2010 etc.

În evoluţia creaţiei pictorului Blendea, alături de eleganţa şi rafinamentul excepţional al imaginii, felul de a compune, dinamismul formelor şi procesul de esenţializare mereu mai concentrat, totul vorbeşte despre căutare, aflare, descoperire. Operă de operă se alătură în activitatea sa creatoare, ca într-o călătorie iniţiatică mereu nouă, mereu proaspătă, încheiată cu miracolul descoperirii, pentru ca apoi o destinaţie pe un arc superior al spiralei, să promită deplinătatea, să genereze un nou drum, o îmbogăţire, o nouă împlinire. Limpezimea imaginii mărturiseşte despre claritatea viziunii şi sinceritatea exprimării adevărului unui spirit artistic conectat omului, naturii, armoniei universale. Procesul de abstractizare reduce dramatic mijloacele de expresie potenţând conţinutul de sensuri şi semnificaţii, etapele succesive parcurse în procesul de îndepărtare de motivul recognoscibil al realităţii se înlănţuie firesc.

Constantin Blendea este mereu atent la rigoarea conceptului, la modalităţile în care realul este supus emoţiei, stării liric-meditative a artistului, felul în care limbajul este încărcat şi expresivizat de afectivitate, dând o strălucire inconfundabilă pânzelor sale, universului plastic pe care ele îl creează, într-un echilibru melodic al emoţiei cu raţiunea.
Publicul vizitator va avea astfel prilejul să cunoască opera unuia dintre pictorii care, prin stilul inconfundabil şi soliditatea operei, au marcat puternic peisajul artei contemporane româneşti.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?