Revelion 2020

Imagini

Informații

Data: 31 Decembrie 2019, 21:30 Marți

Descriere

Sibienii și turiștii care vor alege să petreacă noaptea dintre ani în Piața Mare din Sibiu vor avea parte de concertele unor artiști din România și Republica Moldova, dar și de focuri de artificii.

The Motans – cunoscutul band din Republica Moldova, Feli, Corina Chiriac, Luminița Anghel, Daniel Iordăchioaie și Adrian Daminescu vor urca pe rând pe scena din Piața Mare cu începere de la ora 21.30.

„În noaptea dintre ani, Primăria Sibiu prin Casa de Cultură a pregătit un program cu muzică românească, cu artiști din mai multe generații din România și din Republica Moldova”, a transmis Primăria Sibiu.

La miezul nopții, intrarea în noul an va fi marcată cu un spectacol de artificii.

Costul programului artistic, al logisticii și scenotehnicii, precum și al show-ului pirotehnic însumează 800.000 de lei, iar contractul a fost semnat în urma unei proceduri de achiziție.

The Motans a fost înființată în orașul Chișinău, fiind alcătuită din solistul Denis Roabeș, Damian Rusu la chitară, Ali Said la tobe, Matei Căpitanu la bass, între hiturile lor fiind Versus, August, Weekend, 1000 RPM.

Anul trecut, pe scena din Piața Mare au urcat de Revelion The Noise, Riff, Ştefan Bănică & Band și trupa BZN.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?