Spectacolul "De ce Hecuba?"

Descriere

Spectacolul "De ce Hecuba?" de Matei Vişniec.

Matei Vişniec, cel mai jucat dramaturg român, scrie o tragedie modernă despre Hecuba, regina Troiei şi un personaj feminin de dimensiuni apocaliptice.
Hecuba… de nouǎsprezece ori ai nǎscut bǎiat şi acum toţi nouǎsprezece sunt cenuşǎ.
Hecuba e mama care are curajul să înfrunte zeii pentru suferințele copiilor săi.
Hecuba e obligată să retrăiască la temperatura extazului fiecare episod memorabil din viața ei de mamă și regină.
De ce de la căderea Troiei când Hecuba și-a pierdut 19 copii în focul luptelor, și până acum, nu s-a schimbat de fapt nimic?

Începutul și sfârșitul lumii față în față, într-un spectacol care folosește tehnicile multimedia pentru a aduce laolaltă lumea în ruină a oamenilor și înălțimile selenare ale zeilor. ,,De ce Hecuba?”, un spectacol uluitor despre strigătele nașterii și ale morții, în regia Ancăi Bradu, scenografia lui Mihai Păcurar şi muzica de Vlaicu Golcea.

,,Textul lui Vișniec m-a atras datorită actualității fierbinți a temei și prin construcția sa poetică. «De ce Hecuba?», e de fapt un poem dramatic ce invocă forța infinită a iubirii ca antidot împotriva ororilor provocate de oameni semenilor lor. Strigătul Hecubei, născătoarea legendară ce și-a pierdut toți fiii în focul războiului troian, reprezintă vocea universală a mamelor ce încearcă prin puterea suferinței lor exemplare să readucă mult prea însângerata lume în legile armoniei și ale dragostei. Altminteri dominația haosului poate genera dezechilibre apocaliptice.” (Anca Bradu)

,,Cred că dintr-o încercare de a găsi defecțiunea noastră metafizică s-a născut și piesa «De ce Hecuba». Dintr-o dorință de a înțelege, dar și de a pune altfel problema… Atâta violență, atâta mitologie hrănită din violență, atâta manipulare prin sloganele belicismului (eroism, patriotism, datorie), atâta orbire și, până la urmă, atâta prostie omenească trebuie să aibă izvoare profunde din moment ce niciodată nimeni nu învață din greșelile trecutului, iar istoria se repetă iar și iar.” (Matei Vișniec)