Spectacolul "ELECTRA"

Descriere

după Sofocle şi Euripide

„Electra” lui Măniuţiu este un spectacol al eternului tragic prezent, veşnic dispus să ia formele zilei, dar conservîndu-şi perpetuu esenţa destinală implacabilă.

Întîlnirea indeită dintre texte din marea tragedie greacă – fondatoare ale marilor mituri culturale europene – şi muzica populară maramureşeană interpretată live de Grupul Iza, readuce în vremea de azi o mitologie extraordinară, provocînd crearea unui spaţiu al confluenţelor arhaice.

Electra şi Oreste sunt unealta destinului încarnat de comunitatea închisă (Electra e securea, i-au scris-o pe spate cu sînge curtenii ei-paznici) şi membrii ei au grijă ca ei să-l împlinească.

E semnul coborîrii tragicului din palat la marginea lumii, al conservării tragicului departe de miezul dur al vieţii sociale. E un ghetto al lumii de azi, care şi-a inventat pentru sine mecanisme de funcţionare ancestrale, recompuse de Măniuţiu cu o claritate de oglindă în care reverberează instrumentele şi vocile grupului Iza.

„Maramureşul este un loc miraculos şi, odată, cînd am fost, am auzit vocile vechii Elade, vocile tragediei greceşti... Muzica lor e dintr-o zonă arhaic rituală, care nu mi s-a părut deloc străină de Elada. Repetiţiile mi-au confirmat că verbul tragediei eline merge perfect cu ritmul muzicii tradiţionale din Maramureş şi că ele, vocile locului şi cele ale lumii antice greceşti, grăiau consonant, se înţelegeau între ele... Am pus un accent special în spectacolul meu pe marginalizarea actuală a acestor zone arhaice şi pe lenta lor destrucţie. Elada, ca şi Maramureşul, sunt lumi de marginali... Spectacolul meu este, de fapt, un eseu în care am pus în dialog două lumi. Şi finalul piesei vorbeşte despre frumuseţea unei lumi care încă există şi despre frumuseţea stingerii, despre tragismul şi aura acestei stingeri.”
(Mihai Măniuţiu)