Raliul Sibiului Bilstein 2023

Imagini

Informații

Data: 13 - 15 Iulie 2023
Locul: Sibiu, România

Descriere

Cel mai așteptat eveniment din motorsport- Raliului Sibiului Bilstein 2023, este tot mai aproape de start. Cea de-a patra etapă din Campioatul Național de Raliuri Betano (CNRB) va avea loc în perioada 13-15 iulie. Sportivii, dar și spectatorii pot găsi pe site-ul oficial al competiției, raliul-sibiului.ro, documentele necesare pentru a se putea alinia la start atât în CNR Betano, cât și în Trofeul Rally Start.


Toate detaliile legate de Raliului Sibiului Bilstein au fost oficializate, astfel că programul, traseul și planul orar al etapei a IV-a din CNRB, primul raliu pe macadam din sezonul 2023, sunt dinsponibile deja. Organizatorii se așteaptă la o prezență numeroasă la Sibiu, mizând pe aproape 70 de echipaje la start.


Raliul Sibiului Bilstein 2023 va avea nouă probe speciale, patru dintre acestea urmând să fie parcurse vineri, 14 iulie, iar restul, o zi mai târziu. Cele nouă probe speciale însumează 126,65 kilometri.


Joi, 13 iulie, la ora 20:00, este programat Startul festiv, în Piața Mare din Sibiu. Acesta va fi precedat de parada echipajelor, pe pietonala Nicolae Balcescu, acolo unde fanii impatimiti ai motorsportului se vor putea fotografia cu membrii echipajelor și vor putea cere autografe.


Vineri vor avea loc cele două sesiuni de Shakedown, pe Dealul Guteriței, în intervalul orar 08:00 – 12:00.


Prima probă specială din Raliul Sibiului Bilstein 2023, Gâtul Berbecului Autoklass 1, cu o lungime de 21,40 kilometri, va avea startul la ora 14:38. Următoarea ”specială” este Cheile Cibinului Sparco, de 11,70 kilometri, după care echipajele vor mai parcurge o dată Gâtul Berbecului Autoklass.


Ziua se va încheia cu tradiționala coborâre de noapte pe Șanta, probă care atrage, an de an, zeci de mii de fani ai motorsportului pe marginea traseului. ”Speciala” Șanta Școala de șoferi ELIT va avea primul start la ora 21:37 și măsoară 5 kilometri.


Sâmbătă, 15 iulie, prima probă specială este Rășinari Bucur Tuning (16,90 kilometri), urmată de PS 6, Șanta Școala de șoferi ELIT (15,70 kilometri).


După câte încă o trecere pe ”specialele” Rășinari Bucur Tuning și Șanta Școala de șoferi ELIT, ultima fiind și Powerstage-ul competiției, echipajele se vor îndrepta spre traseul de slalom paralel din cartierul sibian Ștrand pentru ultima probă specială a raliului, Circuitul paralel Bilstein.


Festivitatea de premiere a câștigătorilor etapei din Campionatul Național de Raliuri Betano și din Trofeul Rally Start va avea loc sâmbătă seara, 15 iulie, de la ora 20:00, în Piața Mare.
Raliul Sibiului ”Bilstein” 2023 este un eveniment organizat de Sibiu Racing Team, care va avea loc în zilele de 14 și 15 iulie, fiind a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri ”Betano”.


Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.


Partener principal: Bilstein


Partener de mobilitate: Autoklass


Parteneri: Continental, Școala de șoferi Elit, Bucur Tuning, Schade Berater, My Continental, Soma, Drumuri și Poduri SA, Sia, Sparco, Simpa, FORCH.


Parteneri media: KissFM, Turnul Sfatului, Tribuna, Stiri de Sibiu, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Star Sibian,


Eveniment organizat sub egida FRAS.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?